Ziua unu

Azi ne-au chemat în sala de ședințe. Eu, băiatul ăla gras de lângă mine care a venit de câteva zile, şi Ioana. Băiatul gras miroase. Am evitat să stau lângă el. Poartă mereu aceleași haine, îmbâcsite de fum şi de mâncare. Cred că și pielea-i miroase, de păr ce să mai spun. Poate ar trebui să se tundă, are o claie sârmoasă în cap, sârmoasă şi scârboasă.

În ședință ne-a fost prezentat un nou pm, a venit de la o firmă mare, așa ne-a zis Vali, El este noul pm, a venit de la o firmă mare. Ioana a vrut să știe de la ce firmă, dar noul pm a ridicat o sprânceană şi s-a uitat ciudat la Vali. Apoi au zis amândoi, Una mare.

Noul pm ne-a anunţat cu  voce răgușită că avem deadline. Băiatul gras s-a crispat, poate că acolo de unde venise el nu exista așa ceva. Eu cu Ioana n-am reacționat în niciun fel, eram obișnuite.

Vali a ținut să adauge, Ăsta e un deadline mai serios decât toate de până acum. Ioana a ridicat privirea, Cum adică? Vali a continuat, netulburat şi monoton, Clientul e american şi proiectul e mare, e foarte mare, e un proiect imens. Clientul e american şi mare şi nu e hotărât să facă proiectul cu noi, dar suntem pe short list, noi și o firmă indiană. Ne-au dat un modul nouă şi acelaşi modul lor. Vor să vadă cine îl termină primul.

Eu am mai lucrat cu indieni, a vorbit băiatul gras, şi mi-am dat seama că îi mirosea gura, îi mirosea a canal. Am întors capul din reflex, să nu vomit. Indienii sunt slabi, a continuat, fac o muncă de rahat. Așa că nu mi-aș face griji, a zis și s-a lăsat pe spate, umplând scaunul cu trupul lui mare. Aproape s-a scurs sub masă, și-a întins picioarele. Băiatul ăsta e prea relaxat, i-am zis din priviri Ioanei.

Noul pm s-a ridicat și și-a lipit podul palmelor de masă. Și eu am lucrat cu indienii, a zis, și nu trebuie subestimați. Eu vin de la o firmă mare, și o firmă mare lucrează tot timpul cu indieni. Nu trebuie subestimați, o să vedeți, lucrează zi și noapte, suni – și sunt acolo, dai email – și sunt acolo. Așa că trebuie să avem grijă. Este un proiect imens, eu am venit aici special pentru el. Vă rog să luați deadline-ul în serios.

Noul pm purta cravată, la noi nu se purta cravată, pe Vali nu îl văzusem niciodată cu una. Ăsta avea, și avea și pantaloni cu dungă și mai avea și pantofi negri care luceau. Am schimbat câteva priviri cu Ioana, și ei i se părea treaba la fel de serioasă.

O să primiți documentația pe email după pauza de masă, a mai zis noul pm și a încheiat ședința.

Ziua doi

Am început lucrul la proiect. Suntem doar noi trei în echipă, dar proiectul e imens. I-am zis lui Vali că ne mai trebuie oameni. M-a trimis la noul pm: El a venit special pentru proiectul ăsta, cu el vorbiţi. Nu cu mine.

Noul pm a ridicat din umeri: Sunteți trei, sunteți destui. Nu o să facem față, am zis hotărâtă, aproape tranșant. Trebuie să faceți, a continuat, cu umerii ridicați, avem buget limitat. Avea dinţi albi şi mirosea frumos noul pm. Era îngrijit și curat și bronzat și mirosea enervant de frumos, mi-am cam pierdut entuziasmul. Eram hotărâtă să mă mențin pe poziție, dar m-am pierdut și m-am întors la birou.

Ziua trei

Am multe întrebări și noul pm nu mă ajută. M-a pus să întreb direct clientul american, dar nu e îndeajuns, ei sunt pe alt fus orar. Trebuie să aștept un răspuns peste zece ore.

 Mă simt pierdută și descurajată, mă întreb dacă și ceilalți sunt la fel. Ioana schimbă câteva priviri cu mine. Ea pare mai liniștită. Poate că a înțeles mai multe din documentație, poate ei lucrurile îi sunt mai clare. Aș vrea s-o întreb, dar mi-e frică de colegul ăla gras. N-aș vrea să mă creadă proastă. El e în continuare foarte relaxat, se pare că nu are nicio întrebare. Cred că doar eu am problema asta. Probabil nu am citit cu atenție specificațiile. O să le iau acasă. Trebuia să mă văd cu Robert azi, dar o să înțeleagă, am un deadline.

Ziua patru

Am studiat aseară toate documentele din nou. Mi s-au mai clarificat niște chestiuni, e bine când aprofundezi. Mă simt puțin obosită azi, dar e în regulă, important e că știu cum să încep treaba.

Mi-au răspuns și americanii, acum regret că i-am întrebat. Între timp îmi dădusem seama singură, era atât de simplu! Sper să nu creadă cine știe ce despre mine că am întrebat tâmpeniile alea. Indienii nu întreabă, așa mi-a zis băiatul ăsta nou, în pauză. Că indienii nu întreabă nimic și că zic da la tot. 

Eu am lucrat cu ei, la mai multe firme unde am fost, și știu, îmi zicea. Nu întreabă și clientul se bucură, că nu trebuie să răspundă. Dacă lucrurile sunt clare, ce rost are să întrebi? a mai zis. S-au chinuit să facă specificații foarte detaliate, tocmai de-asta.

Lui îi e clar totul, mi-a zis. Poate de-asta e mai mult pe afară, fumează. Își rulează niște țigări ciudate, are foițe într-un buzunar și tutun în celălalt, într-un pachet. Zice că iese mai ieftin așa. Umezește cu limba foița și presară tutunul, iar după ce rulează, mai umezește o dată, să se sudeze bine. Uneori îi rămân firicele de tutun pe la colțurile buzelor. E scârbos, și Ioana crede la fel.

Acum toată lumea e concentrată, am început să scriem cod. Trebuie să ne comentam fiecare funcție scrisă, ne-a zis noul pm, dar m-am concentrat cu greu la vorbele lui, mă amețește mirosul lui.

Ziua cinci

A trecut o săptămână, dar nu am avansat prea mult. Noul pm e neliniștit, ne-a băgat în ședință și l-a chemat și pe Vali – Suntem în urmă iar indienii înainte. Trebuie să depuneți mai mult efort.

Ne mai trebuie oameni, am zis, și Ioana a zis și ea, Da, ne trebuie. Poate că indienii sunt mai mulți, noi suntem puțini și nu facem față.

 Colegul nou n-a zis nimic, părea distrat, m-am întrebat dacă el ia chestia asta în serios, dacă pentru el termenul deadline are sau nu vreo semnificație. Probabil că nu, probabil că e doar o vorbă-n vânt, ca multe altele, altfel s-ar lua și el în serios și și-ar schimba cămașa aia cu care vine îmbrăcat de câteva zile bune. Și pantalonii ăia de in largi, care îi flutură pe la glezne.

Indienii sunt mulți, dar fac treabă de rahat, l-am auzit vorbind. O să le-o luam înainte.

Eu nu am fost de acord, și nici Ioana, dar noul pm s-a bucurat: Așa și trebuie. Apoi a subliniat că trebuie să fim mai eficienți, bugetul e buget. Vali ne-a ținut repede o lecție despre bugete și importanța lor, nu îl mai auzisem vorbind în termenii ăștia, devenise mult prea serioasă treaba, clar.

O perioada nu o sa îmi iau pauză de masă, i-am zis Ioanei, daca ieși, să îmi iei și mie ceva.

Ziua șase

Ne-au cerut să completam într-o aplicație toate orele lucrate într-o zi si ce am făcut ziua respectivă. Ioana a comentat, O să ne ia timp în plus chestia asta și nu avem timp în plus. Noul pm a ridicat din umeri: Vor americanii să vadă progresul, trebuie să o facem. Ioana a protestat mai departe,  dar noul pm plecase.

Am ajuns târziu acasă, se înserase, dar a trebuit să înregistrez munca pe toată săptămâna trecută și să fiu atentă să nu greșesc ceva, americanii sunt cu ochii pe noi. Robert mă aștepta să facem sex, era seara noastră de sex, dar nu prea aveam chef de asta, mă durea capul și mă dureau și ochii, mă dureau toate. Robert s-a supărat și a plecat, dar e treaba lui, trebuie să înțeleagă că e o situație extremă, mai sunt și situații extreme în viață, nu merge totul mereu ca pe roate, i-am zis asta, dar tot s-a supărat. I-am promis că o să facem sex mâine, maxim poimâine, în funcție de cum se mișcă lucrurile la muncă, suntem în urmă și indienii înainte, i-am spus, dar nu prea l-a interesat și asta l-a făcut egoist în ochii mei, dar nu i-am zis nimic.

Am adormit greu, preocupată de o funcție, nu îmi ieșise și mă ținea pe loc, dar soluția nu mi-a venit în minte, și asta m-a măcinat toată noaptea, până m-a luat somnul.

Ziua șapte

Ceasul a sunat strident, dar nu l-am auzit imediat, m-am trezit cam târziu. M-am moșcăit și cu machiatul și îmbrăcatul și am întârziat. Ioana și băiatul gras ajunseseră deja, scriau cod deja. Băiatul mi-a adresat un rânjet stupid când m-a văzut, ca și când îmi cerea socoteală, de parcă urma să îi dau lui socoteală că ajunsesem mai târziu. La urma urmei eu nu ies în pauze, eu nici la masă nu mă mai duc, și el e numai afară, nu știu cum reușește. Poate lui îi ies lucrurile, poate el nu are blocaje ca mine, oare de ce se întâmplă asta? E clar, lui îi ies, și Ioanei îi ies, căci Ioana se duce la masă mereu și nu stă peste program, eu trebuie să mai stau că am blocaje și americanii sunt cu ochii pe noi și acum vor să vadă și progresul, iar progresul meu este lent.

Mi-a ieșit în sfârșit, am scăpat de funcția aia stupidă care mă ținea pe loc. Am mers în pauză, am mâncat o salata cu Ioana, dar nu am vorbit despre proiect – am încercat, am întrebat-o cum i se pare toată situația asta, dar a schimbat vorba.

Ziua opt

Azi m-a luat noul pm la masă, mi-a dat dimineață un email și m-a invitat, mi s-au tăiat picioarele. Ce-o vrea de la mine, mi-am zis, i-or fi zis americanii ceva? Cred că se uită pe aplicația aia și vede că sunt în urmă, nu avansez atât de repede cât e nevoie, trebuie să muncesc mai mult. I-am aruncat câteva priviri Ioanei, era calmă, probabil pe ea nu o invitase să îi facă observații, ea se descurca mai bine.

M-a scos la un restaurant aproape de sediul firmei, Mi-a plăcut mereu aici, mi-a zis cu ochii în meniu, au cea mai bună friptură de vită, tu ce vrei să mănânci?

Era elegant noul pm, cădea perfect cămașa aia pe el, cu mânecile suflecate și un nasture descheiat la gât, i se vedeau firicele de păr pe piept, m-a apucat amețeala.

Indienii sunt înainte, mi-a zis în timp ce mesteca și bea limonadă, dar vreau să vorbesc cu tine despre asta, cu tine și nu cu ceilalți a zis și mi s-au tăiat picioarele. Eu am venit aici pentru proiectul ăsta, a continuat în timp ce bea și mesteca carnea de vită, iar mie îmi stătea salata în gât, căci este unul dintre cele mai importante pentru firma lui Vali. E o firma mică, dar daca iese, lucrurile se schimbă și Vali știe. Tu ești o fată serioasă, și nu ti-aș cere asta dacă nu aș ști, a zis în timp ce se ștergea cu un șervețel la colțul gurii, cu mișcări calculate și elegante. Ceilalți doi tratează lucrurile mai ușor, poate nu iau cu adevărat în serios deadline-ul, însă cu tine e altceva, tu vezi lucrurile așa cum ar trebui văzute. Este nevoie de overtime, poți veni în weekend? a întrebat cu ochii la mine, cu ochii ăia albaștri și genele alea lungi, Deocamdată weekend-ul ăsta, poate e nevoie și de celălalt.

Ziua nouă

Aseară am făcut sex cu Robert, dar nu m-am putut concentra, l-am lăsat pe el mai mult, eu eram cu mintea aiurea. Noul pm se baza pe mine, nu pe băiatul ăla gras care fumează mult, nu pe Ioana, pe mine. Asta înseamnă că mă apreciază, îmi ziceam însuflețită, însă trebuie să muncesc mai mult, poate că e cazul, pe lângă weekend, să stau și seara, da, așa o să fac, îmi spuneam. Robert gâfâia peste mine, dar eu eram cu gândurile departe, nici nu știu când a terminat și s-a lipit de spatele meu, transpirat și obosit. Gâfâia, iar eu habar nu aveam când se terminase totul. Cam stupid, dar e o situație excepțională, lucrurile nu merg tot timpul ca pe roate. I-am zis că weekend-ul viitor o să merg la muncă, noul pm m-a rugat, indienii sunt înainte. Iar s-a supărat, luase bilete la film, dar până la urma a înțeles, doar că mi-a zis că îl doare undeva de indienii mei, a zis cu alte cuvinte, mai dure, dar așa e Robert.

Azi o să termin o parte importantă din proiect, mă simt mai ușurată, simt că avansez, în sfârșit. O să stau mai târziu să îmi curăț codul, am omis câteva comentarii și nu or să scape americanii asta din vedere, o știu, o știe și Ioana, dar nu pare conștientă de importanța lor. Mi-am aruncat ochii pe codul lor, și al ei, și al băiatului, și nu prea e comentat, o să le zic mâine.

Ziua zece

Am avut ședința săptămânală, suntem mai bine, nu stăm foarte rău, așa a zis noul pm și Vali s-a mai relaxat, Nu stăm rău deloc, dar se putea și mai bine. Se putea, dar Ioana a zis că nu suntem îndeajuns de mulți oameni, încă nu a înțeles că nu putem fi decât atât câți suntem. Băiatul gras a înțeles asta, căci și-a trecut mâinile prin claia de păr și l-a prins la spate, arată mai decent așa, dar tot scârbos, și a zis, Se poate și mai bine. Noul pm s-a bucurat, Așa și trebuie. Apoi a zis, Am ajuns din urmă indienii, acum trebuie să le-o luam înainte.

Indienii fac muncă de rahat, a zis băiatul nou, o să le-o luăm înainte.

După ședință i-am zis Ioanei să nu uite de comentarii, dar mai bine nu o făceam, mi-a aruncat niște priviri ofuscate de parcă o jignisem cu ceva. Probabil nu a înțeles de ce îi atrag eu atenția, dar cred că nu știe că noul pm se bazează pe mine, dar eu știu și trebuie să fiu atentă la tot. Băiatul cel nou m-a auzit și a rânjit superior, dar nu mi-a păsat de rânjetul lui, de dinții lui maronii și scârboși.

Ziua unsprezece

E sâmbătă, sunt singură în toată firma și nu prea am chef de lucru, săptămâna asta m-a obosit teribil. Aseară am căzut ca un buștean, nici nu am apucat să mă demachiez iar dimineață m-am simțit super nasol, mă dureau toate oasele de parcă m-a bătut cineva. Nu o să fiu prea eficientă azi, dar măcar să îmi aduc la zi codul și comentariile, să redenumesc niște funcții, americanii or să vadă și asta și trebuie să ne prezentăm bine.

Până la urmă am comentat și funcțiile Ioanei. M-am gândit dacă să fac asta și celorlalte, ale scârbosului gras, dar mi-am amintit de pantalonii lui de in pătați în genunchi și m-am răzgândit. Mi-e scârbă să îi modific codul, știind că a fost tastat de degetele lui transpirate.

O să mai vin și mâine să termin cu funcțiile Ioanei, o să îi zic luni să nu-și mai bată capul cu asta.

Ziua doisprezece

Azi am stat mai puțin la birou, m-a apucat o sfârșeală stupidă, ca și când aș fi fost leșinată de foame. Am ieșit și am mers pe jos o vreme, să iau aer, m-am simțit imediat mai bine. L-am sunat pe Robert, dar nu a avut chef să iasă, își făcuse deja alte planuri, sau așa mi-a zis, eu cred că nu a vrut să mă vadă. Mi-ar părea rău să o rup cu Robert, cu toate că nu e cine știe ce relație, dar măcar avem seara noastră de sex și weekend-ul, sunt oameni care nu au nici măcar atât.

Ziua treisprezece

Ședință urgentă. Noul pm e agitat, îl văzusem și de dimineață, vorbea cu Vali. Indienii au livrat o primă versiune, a zis și s-a uitat drept la mine, de ce s-a uitat la mine? Mi s-au tăiat picioarele, era clar, era dezamăgit de eforturile mele, nu dădeau roade. Au livrat și acum americanii verifică.

Indienii fac muncă de rahat, a zis colegul gras și și-a umezit buzele cu limba, au livrat dar nu o să meargă nimic.

Sunt mai mulți decât noi, a zis Ioana, noi suntem puțini și proiectul e imens.

Noul pm a proiectat pe un ecran planul de proiect, Suntem aici și trebuia să fim aici, indienii au livrat iar noi nu am ajuns nici la jumătate.

S-a întors și s-a uitat fix în ochii mei, Ce facem?

Nu am zis nimic, nu am putut zice nimic, am plecat capul iar după ședință m-am dus la veceu să plâng. Trebuie să muncesc mai mult, eu sunt de vină, nu avansez cât trebuie și țin echipa pe loc.

Ziua paisprezece

Ioana m-a apelat pe mess, probabil să nu audă colegul gras. Mi-a zis că nu arăt bine, am cearcăne și ochii roșii, dar i-am zis că mă simt ok. Aseară am intrat remote de acasă, am stat până pe la unu noaptea și am avansat destul de mult, dar nu i-am zis asta.  Îmi tremură mâinile și îmi bate inima puternic, dar în rest nu am nimic, reușesc chiar să mă concentrez și să avansez, mi-au ieșit lucrurile azi, sunt mulțumită.

Ziua cincisprezece

Colegul gras m-a invitat în oraș, nu doar pe mine, și pe Ioana, a zis că iese cu colegii din firmă.  Ioana a zis că se duce, i-ar prinde bine o bere, dar eu l-am refuzat, vine Robert pe la mine. Nu l-am mai văzut de când am făcut sex, ar fi păcat să o rup cu Robert. Aseară am stat iar remote de acasă, e mai bine decât să rămân la birou, câștig ore în plus și mă pot duce direct în pat când nu mai pot. Proiectul arată din ce în ce mai bine, chiar dacă eu mă simt cam obosită, abia văd tastele și ecranul îmi joacă în fața ochilor.

Ziua șaisprezece

Mă simt din ce în ce mai rău, oare ce-oi avea? Mâine mă duc la doctor, așa mi-a zis Robert după ce am făcut sex, Du-te la un control de rutină măcar, arăți cam rău. M-aș fi dus de azi, căci dimineață m-a apucat o amețeală dubioasă, dar mi-am propus să termin ceva, să nu o țin pe Ioana în loc, trebuie să folosească niște funcții de-ale mele.

Noul pm e mai liniștit, ne apropiem de milestone, i-a zis asta lui Vali, Ne apropiem de primul milestone, suntem în regulă. Vali s-a bucurat și a trecut pe la noi să ne îmbărbăteze, Încă puțin și livrăm, americanii așteaptă, indienii au livrat și au primit deja feedback.

Ioana i-a aruncat câteva priviri nervoase, Am fi livrat și noi dacă nu schimbau americanii specificațiile ieri, a trebuit să modific o groază din urmă.

Eu am auzit ca prin vis asta și am intrat în fibrilații, nu văzusem niciun mail cu nicio schimbare. M-am uitat speriată în outlook și acolo era, venise ieri și mie îmi scăpase, se schimbase ceva iar eu nu văzusem, acum trebuie să modific. Am aruncat priviri colegului gras, era relaxat, și el văzuse modificările, oare de ce mie nu îmi zisese nimeni? Era treaba mea să citesc mailul dar mi-a scăpat, lucrurile mai scapă, nu merg tot timpul ca pe roate.

M-am dus la veceu să plâng, am plâns și m-am simțit mai bine, dar tot amețită. Mă duc mâine la doctor, însă întâi să termin cu modificările, nu pot să plec și să las lucrurile așa.

Ziua șaptesprezece

Doctorul mi-a dat niște pastile și mi-a recomandat odihnă, a fost cam expeditiv, nu avea chef de mine. Amețesc și îmi tremură mâinile, i-am spus iar el o dădea înainte cu odihna. Am deadline, mă odihnesc după, i-am spus iar el m-a privit mirat, cred că habar nu are ce e ala deadline, doctorul ăsta generalist care toata ziua stă înfipt în scaun și își tine pacienții pe hol. Dar mi-a dat niște pastile.

Am reușit să ajung cu modificările la zi ieri, am făcut eforturi considerabile pentru asta dar vreau ca toată lumea să fie mulțumită.

Ziua optsprezece

Aseară m-a sunat mama, nu am avut chef să vorbesc cu ea dar am făcut-o, e mama și e singură și vrea să vorbească. A trăncănit o vreme mai mult să se audă trăncănind și m-a întrebat ce fac mai mult să o aud întrebând și eu i-am zis că am deadline și sunt cam stresată, dar nu știa ce e ăla așa că nu am insistat. I-am zis doar că sunt cam obosită dar că în rest sunt bine, sunt foarte bine și asta e tot ce voia să audă și asta a auzit apoi a început iar să trăncănească. Mama mă obosește mai mult decât orice, dar nu îi zic asta că a îmbătrânit și se supără. Când vii acasă? m-a întrebat înainte să închidă și eu i-am zis că după deadline iar ea a zis aham și a închis.

Colegul gras a zis că și-a terminat partea lui și a dat-o la testare, Ioana mai are puțin dar eu sunt iar în urmă, discuția cu mama de aseară m-a obosit și nu am putut intra remote, adică am încercat dar îmi sălta ecranul în fața ochilor și m-am lăsat păgubașă. Nu ar fi trebuit, grasul ăla scârbos jubilează că a terminat primul și acum iar e la țigară, le rulează tacticos și stă de vorbă cu toată lumea.

Ziua nouăsprezece

Azi am căzut din picioare, am leșinat când m-am dus la veceu dar nu mi-am dat seama când, doar că m-am trezit luată la palme de Ioana. Vali a vrut să cheme salvarea, dar eu i-am zis să stea liniștit că nu am nimic, dar când m-am ridicat mi-au tremurat genunchii. Ceilalți colegi se strânseseră în jurul meu și dădeau din cap dar nu am înțeles dacă mă compătimeau sau mă făceau proastă, oricum e nasol să ai toți ochii pe tine, îți vine să intri în pământ de rușine, mie așa mi-a venit.

Vali m-a trimis acasă, dar i-am zis că nu plec, mai am puțin și termin și dau la testare, nu vreau să întrerup chiar acum și a fost de acord.

Ziua douăzeci

Am terminat, acum se testează și eu mă simt mai bine, adică mă simt ușurată și îmi vine să beau alcool. Am întrebat-o pe Ioana dacă nu vrea să ieșim diseară și i s-a părut ciudat, cred și eu, nu o întrebasem niciodată asta, eu nu prea ies, adică mai deloc, căci nu îmi place în bar sau în club. A încercat și Robert să mă scoată de câteva ori dar i-am zis că nu îmi place în bar și nici în club și m-a privit ciudat, așa cum mă privește acum Ioana dar invers, căci ea se miră că ies. A zis, Bine, dar cu juma de gură și asta nu prea mi-a plăcut, dar nu i-am zis nimic.

Ziua douăzecişiunu

Sunt la spital, stau în pat cu ochii în tavan, m-a adus Ioana aseară, am căzut iar, dar de data asta nu am leșinat, am căzut pur și simplu, m-am topit ca o lumânare. Ioana s-a cam speriat și m-a ridicat de subțiori. Amețeala aia dubioasă. Doctorii care m-au internat au zis să stau două zile și să mă odihnesc dar le-am zis că am deadline și că trebuie să mă întorc la muncă. Ăla mai negricios a început să râdă ca tâmpitul ca apoi să îmi spună serios, Nu plecați nicăieri, domnișoară.

Ziua douăzecişidoi

M-a vizitat Ioana azi, a stat puțin, nici nu știu de ce a făcut-o. Poate s-o fi simțit datoare, că ea m-a adus la spital. Am vrut să discut cu ea despre proiect dar a zis, Nu îți bate capul cu asta, și a schimbat vorba, apoi a venit Robert și ea a plecat.

Nici Robert nu a stat mult, mi-a adus niște flori, s-a învârtit puțin pe lângă mine, absent, și apoi s-a scuzat că are treabă, dar a mințit, știu sigur, însă nu i-am zis nimic, așa e Robert.  Și mama m-a sunat însă nu i-am zis unde sunt, ar fi intrat în panică, până la urmă nu e nimic, o amețeală dubioasă.

Mai pe seară am sunat-o pe Ioana și mi-a zis că americanii au dat proiectul indienilor, Au făcut o treabă de rahat, dar sunt mai mulți și mai ieftini decât noi, așa i-a zis noul pm. Dar nu îți bate capul cu asta, mi-a zis.

Bucuresti, 2012